Pe blocul ăla din Piața Victoriei – sau, cum ar spune primarul, pă blocul ăla – s-a plantat un banner. E undeva mai jos și mai la stânga de studioul din care emite CityFM. Pe care ați face bine să-l mai ascultați, că poate se mai prinde niște muzică de voi. Revenind la banner, zic acolo niște domni că „De vânzare etajul 10”. Să te ții circ și voie bună când s-or trezi ăia de la etajul 11 că s-a dat etajul de sub ei și trebuie fie să leviteze, fie să se sprijine pe etajul 9. Noroc cu criza, că până nu s-o lansa programul Primul Etaj nu cred că se bagă cineva.
Dragi ascultători, iubiţi privitori, stimaţi pacienţi,
În ultimele zile am fost pur şi simplu (eefeeectiv!) asaltaţi de mesajele dumneavoastră având un singur subiect. Am primit tone de mailuri, hectolitri de scrisori, kilometri de apeluri telefonice. Au fost aprinse focuri pe dealuri şi tulnice au uguit pe văi. Ce frământă naţiunea? Cazul Mutu, evidement!
După ce acu’ vreo câţiva anişori a tras pe nărişoară şi a fost mirosit (nu m-am putut abţine), iacătă (Cătă?) belea: juvaeru’ fotbalistic al Carpaţilor (Hai România! Hai tricolori!) a aspirat iar (prin înghiţire de data asta) oarece substanţă interzisă! Că e fabulos de pro naiv – nu se mai îndoieşte nimeni. Nelămurirea e: ce riscă cineva care e atât de dobi ghinionist încât să scape o dată şi să o comită iar?
E simplu, riscă să fie expus într-un muzeu.
Merg la serviciu pe bicicletă. Nu acum, că e frig. Merg cu țoacla destul de des și mai ales atunci când nu merg cu mașina, singur, punând o tonă în mișcare pentru a transporta 70 de kile și ceva, pompând diafan gaze în plămânii voștri coșcoviți. Când merg cu bicicleta nu mă gândesc la București și nici măcar la Bucurenci. Când merg cu mașina, la fel. E mișto.
Știu un arici dobrogean, ba chiar și un șarpe bulgar care mi-ar mulțumi pentru atenție, deși nu prezintă știrile. Mi-ar mulțumi pentru că am belit ochii la șosea, mai întâi discret, apoi direct proporțional cu inerția unei frâne violente. Totuși, chiar dacă bag în gașca asta gândăcei, furnici și alte creaturi recunoscătoare, sunt convins că balenele nesalvate în paragraful anterior îmi vor bate obrazul.
Degeaba te piși sub duș, vor spune ele mustrătoare, dacă faci asta la lumina becului edisonian. Plus că, în loc să înțelegi că e un semn faptul că la megaimaj nu se mai vând decât becuri eco (logice, nomice, mă rog, de-alea chioare), tu te-apuci să cauți ororile incandescente pe la magazine dubioase de cartier. Păi să nu mi te încălzească global nen’tu Captain Planet pe falus, ca pe Sandy Belle? Ba cum nu.
Cel mai bine cu eco merge niște bio. Aici măcar e clar că undeva, cumva, ceva a trecut din stadiul de putred la cel de realmente futut. Nu știu ce. Dar e al dracului de haios să vezi că, pe ambalajele produselor, brand-ul devine tot mai mic ca să facă loc pentru a anunța cât mai colorat ce nu conține produsul. Conservanți, coloranți, parabeni, gluteni, zahăr adăugat, radicali liberi, grăsimi saturate, aditivi și ce mai vrei. Pardon, ce nu mai vrei.
Fără e de viitor. Fără nicotină. Fără politică. Fără profesor. Fără comision. Fără avans. Și, să nu uităm, fără s-o atingi.
AAAAA, gata, știu: Intră pe ultimaemisiune.ro. Blogul fără posturi.