Ultimele comentarii:
   •••   Zice Mariana D de „Oooof, mamaaaa taaaaa!”: Remuse! Raresule! Ce patirati, maica, de nu mai ap[...]    •••   Zice Cata de „Estivalo-legumicolă”: Am fost și eu, ieri. Le-am ocolit. Până am greșit[...]    •••   Zice remus de „Estivalo-legumicolă”: @Cristiana: corect gramatical e "[...]    •••   Zice Cristiana de „Estivalo-legumicolă”: Cine te pune sa mergi in Constanta ? Sobolanii ast[...]    •••   Zice obm de „Pentru că bunul simț nu a pierit”: ai dreptate, este tot ala cu maicuta, satul nu de[...]
14.05.2010

Oooof, mamaaaa taaaaa!

În care remus este vocal şi aproape oral:

Discuţie între Florin Lucian Mihai Nuştiucum Măruţă şi Adrian Copilu’minune:
- Dragă Adi, înţeleg că deşi ai 35 de ani mama ta îţi mai trage câte una când o superi…
- Da, dragă Numiaducamintecumîlcheamă, este adevărat…
- Eee, da’ lasă că unde dă mama creşte…

Adişor înţepeneşte preţ de o fracţiune de secundă, se uită (era să zic de sus) la inspiratul moştenitor spiritual al lui Teo Trandafir şi rânjeşte:
- La mine nu a prea dat rezultate…

…100 % real!

11.05.2010

Estivalo-legumicolă

În care remus îşi luminează adevărata faţă:

Am fost în Constanţa. La cum am rupt maşina în gropi (ca în fiecare an) am o mare nelămurire (ca în fiecare an): cum e ales nea Mazăre ăla primar again and again? Şi o mică concluzie: Mazăre, eşti varză!

05.05.2010

Pentru că bunul simț nu a pierit

În care rareş bagă de seamă că s-au făcut şi lucruri bune:

rusine

O idee inspirată de un suflet aflat într-o anonimă căutare a indecenței. Eu suspectez că e tot ăla cu măicuța, sătul între timp de atâta cucernicie. Să-ți fie rușine. Da, și lui.

03.05.2010

Valea Câinelui până la moarte

În care remus lansează o nouă provocare:

Aflu cu bucurie (ştirea nu e nouă dar eu abia acum am fost anunţat) că unul din boşii de la Dinamo, câine pân’ la moarte, deci – Borcea pre numele său, a fost făcut cetăţean de onoare al comunei Cruşeţ, venerabilii dumisale părinţi emigrând din zonă, mai exact din satul Valea Boului. Aici eu devin confuz… dacă oamenii ăia s-au purtat atât de frumos cu tine, dacă eşti onest cu propriile origini, dacă vrei sa rămâi egal cu ceea ce îţi iese pe gură la ştirile sportive… ar fi corect să te recunoşti bou până la moarte.

bou

29.04.2010

Ești toiagul savarinelor

În care rareş frăgezeşte şoşoiul:

“Dar cam ce bucurenciu’ meu este?” Întrebarea mă pune pe jar în timp ce belesc ochii la proaspătul panou pe care scrie mic, dar suficient cât să mă neliniștească: “O VRABIE NU ESTE DOAR O SIMPLĂ VRABIE”. Așa deci. Simt cum un sistem de valori, bun-rău, dar sistem, începe să mi se năruie. Un bulangiu invizibil îmi rupe pe genunchi percepția asupra vieții și mă azvârle în neantul îndoielilor. Trebuie să țin minte site-ul unde vrabia, ‘tu-i gușița ei de înaripată, mi se va dezvălui.

Alerg ca un ghepard – nefiind doar un simplu ghepard,  y compris – către birou. Bâjbâi după buton, pornesc calculatorul și aștept, nerăbdător ca un fox terrier (sper că începeți să pricepeți că nu e un simplu fox terrier). Gata. www.contamuniipealtii.eu Sunt redirectat pe site-ul Comisiei Europene de Mediu. Și zic așa, ca pentru mine: “ce-ar fi să las intro-ul să meargă”. Băi, și nu apăs skip. Și-l las să meargă, frate, și începe animația!

BROAȘTELECONTEAZĂPEVRĂBII

VRĂBIILECONTEAZĂPEMERI

MERIICONTEAZĂPESTEJARI

STEJARIICONTEAZĂPETON

TONULCONTEAZĂPEVEVERIȚE

VEVERIȚELE…

VEVERIȚELE?!

DA, VEVERIȚELE!!!

veve

PE MINEEE?!? Adică aș putea risca să dezamăgesc veverițele? Să se-ntristeze stufoasele? Să rămână de izbeliște marianele cu botic umed? NICIODATĂ!

Ceva mai liniștit în privința motivului pentru care umbresc pământul – bunăstarea veveriței – dau să mai cotrobăi prin site. FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU PRIETENII NOȘTRI. Ia să facem. Văd 6 prieteni dintre care aleg, îndatoritor, veverița.

dragdeveve

Cum să nu-ți fie drag de veveriță, întreb. Cine n-a simțit, în câte-o dimineață de primăvară când copacii înfloriți reușesc să alunge din aer miasmele orașului, nevoia de a ieși pe balcon, în papuci și pijama, urlând către soare: “Mi-e drag de veveriță!”. Roșcată? De ce nu? Vulgaris? Da, da, da, de trei ori da!

Băi, și-atunci văd pe monitorul din fața mea că are campanie și Greenpeace. Intru iar pe net, mi-aduc aminte cine a făcut-o,  o găsesc pe AdPlayers și zic, tot așa, ca pentru mine: “băi ce-ar merge un co-op!”

Greenpeace Birds_Acum_600

Și le pun cap la cap, frate, le împrietenesc între ele… foarte tare:

ACUM E RÂNDUL TĂU SĂ ÎNGHIȚI. VEVERIȚELE CONTEAZĂ PE TINE.

Hai, la muncă, fetelor, că vine 1 mai.

 1 2 3 4 5 6 7 8 ... 40 41 42 »