…
Bine că eşti tu deştept!… O să te-audă colegii mei… care n-o să înţeleagă nimic…
De asta îţi arde ţie? Acuma când mai e un pic (practic, un foarte mic pic) până când se împlineşte o chestie rotundă de la cutremurul din ‘77?! Extrem de rotundă. Că altfel nu-mi explic de ce de vreo săptămână au început toate tv-urile să ne binedispună cu imagini de bloculeţe prabuşindu-se în timp ce toarşu’ ţopăie bâlbâind vesel printre ruine…
Da, mă, cred cu tărie că sunt un fructomaniac, că fac faţă distracţiei, că imi rezistă coafura…
Aşa încât, fructomaniac până la moarte (şi dincolo de ea), propun să ne veselim până plesneşte pipota în noi, să nu uităm nimic din ce ar putea să ne ţină veselia la cote maxime şi, de ce nu, codrul aproape.
Pentru început să apelăm la specialişti. Să invităm în studio pe şeful aeroportului Băneasa şi pe Cozmin Guşă (ăla de a ieşit primar şi preşedinte), pe arhitecţii lu’ Ceauşescu şi slujnicele lu’ coana Leana ca să ne explice ei doct si fonfăit cum stătea treaba. Că noi o ardeam ca nesimţiţii la cozi, nu ne mai sătura bunul D-zeu!
După care, cum stă bine la zile mari şi la catastrofe să ne năpustim în stradă, atacând fără milă şi fără remuşcare orice trecător prins răzleţit de turmă sau prea olog ca să se scape cu fuga:
- Bună ziua! Peste două zile se împlinesc 32 de ani de la cutremurul cel mare! Cum vă simţiţi? (sau, ca variaţie: Ce părere aveţi?)
(Paranteză: aştept ziua în care reporterul frenetic – aflat la locul crimei - să fie vizitat de muză şi să întrebe ultima variantă rămasă nerostită: Bună ziua! Aţi fost asasinat, ce părere aveţi?)
Nu contează pentru realizator că oricare ar fi întrebarea răspunsurile pendulează între “nu sunt de acord” şi “să ne mărească pensia”. Nu contează că nu mă uit la televizor ca să văd ce crede unul la fel de idiot ca mine şi nici că arhitecta lu’ Ceaşcă nu e vreun specialist. Nici în cutremure şi nici în arhitectură!
Ca urmare, când vine vorba de cutremur, după ce că aniversăm aiurea, mai şi avem toate şansele ca în studio să uguie Hâncu cu ligheanul lui antiseismic, vrăjitoarea Salmonella sau, în cel mai bun caz, Mirel Rădoi.
Să revenim. Timpul curge inexorabil (şi trece ca tâmpitu’, cum spunea un frumos cântec) şi cu fiecare secundă ratăm ceva de aniversat. Am pomenit de frumoasa aniversare “4 martie ‘77 – 32 de ani de când mamaie a fugit cu liftul pe scări”. Ce ar mai fi? Ce ne-ar mai putea înveseli aşa straşnic (ce-mi place cuvânul! straşnic, straşnic…) încât să aniversăm cu inima plină?
Pentru că-s inginer şi nimic din ce e listă nu mi-e străin, luaţi şi aniversaţi:
- 196 de ani de la ciuma lu’ Caragea
- 39 de primăveri de la inundaţia din… (surpriiiizăăăă) 1970
- 19 ani, 2 luni şi o săptămână de când i-au ciuruit nurca de pe scăfârlie lu dictatoru’
- şapte ani şi două semestre de când turnurile gemene au fost transformate în ruinele gemene
…şi aşa mai departe… cifră rotundă, motiv de aducere aminte şi veselire îndârjită. Plus sobor de preoţi, că doară nu suntem vreun neam de necredincioşi.
Evident, putem continua cu evenimente care nu strălucesc prin rotunjimea aniversării ca cele de mai sus dar compensează cu vârf (uneori şi îndesat) prin relevanţă:
- cinşpe ani de la şpagatul lu’ Bruzli de Berceni (M. Badea pentru intimi)
- un deceniu de când nea Nelu s-a operat de aluniţă
- 8 ani fără neşte luni de când mi-a mijit chelia
Las lista deschisă.
Să trecem totul în revistă şi să ne ştergem cu revista la cur!
4 zic »
