Ca să fie chit.
![]()
Am fost la concert. Bravo mie!
A fost mişto, a fost Cohen, a fost Leonard Cohen. Leo, cum l-a strigat o tânără mai încinsă. “I love you, Leo!”
Dar nu se putea să fie perfect… Păi despre ce aş mai fi cotcodăcit eu “aiciea”?! Şi ca să ne înţelegem despre ce vorbim am să iau drept referinţă concertul divei mondiale. De ce am face noi asta? Păi rezultă că mamaie e cam jumătate (a plină? a goală?) din cifra de afaceri a şourilor din Românistan. Iaca!
Ne punem deci întrebarea de ce alte concerte nu sunt atât de cool/explozive/uluitoare ca cel al Mamaiei Pop (MP)?
Cred că cea mai vină e a organizatorilor care au lăsat la voia întâmplării sau au tratat de mântuială aspecte mult, muuuult mai importante decât prestaţia:
- nu mi-a spus nimeni câte zeci/sute/miliarde de trandafiri/tuberoze/ciuboţica cucului/prispa ţigăncii a cerut artistul. Ok, poate nu a cerut sute precum mamaie (că nu se compară) dar, dacă e artist adevărat, a cerut ceva! Prosoape (mii), cabină decorată cu matase albă (sau mătasea broaştei, much better!), apă de ploaie în peturi de plastic, curse de şoareci, curse de maşini ş.a.m.d.
- nu am văzut filmări cu camera ascunsă în care să îl descopăr pe Cohen trăgând de fiare sau măcar intrând în lift;
- ce apă bea băiatu’ ăsta? Sfinţită, ne-, cât costă, e aprobată de Kaballa?
- cu cine s-a culcat în toată viaţa lui: număr (sper să fie de minim trei cifre), de ce sexe, etnii şi specii au fost partenerii. Threesome-urile sunt binevenite, foursome-urile and more sunt ovaţionate!
- nu l-a ameninţat nimeni cu moartea! Sau nu a avut decenţa să ne-o spună aşa cum ne-a frisonat Loredana a Americii;
- nepricopsitul a cântat trei ore într-un sigur costum (şi ăla fără paiete!); păi se compară, băi băiatule, cu aproape două ore în care ai reuşit să schimbi “între 12 şi 15 toalete” ? (asta în cazul în care nu zicem toalete în sensul de căcăstori)
- eşti un mare om, mare artist, mare caracter? Atunci viermii discriminatorii din .ro trebe să fie binecuvântaţi cu prezenţa ta la minim o oră întârziere faţă de ora anunţată (să aibă timp întru savurarea prăfăraiei omniprezente pe “stadion”). Eşti un newcomer de 75 de ani, poet (publicat prima oară în ‘56), scriitor, muzician (cu albume de acu’ patruj’ de ani) etc? Te simţi că nu e nimic de capul matale şi începi a lălăi fix la ora anunţată. Şi asta la fiecare concert? Păi cum să fii luat în serios, mă tată?
- cum se ştie că orice fiinţă vie arde să se zgâlţâie la şoul lu’ tanti M, participarea la el a devenit o probă de anduranţă (praf, înghesuială, privit printre copaci) … trebuie să dovedeşti că meriţi biletul pe care ţi l-ai cumpărat, că o adori pe MP. La nen’tu Cohen nici o provocare, nimic! Stai ca bleanda pe scaun şi te ridici ca un looser ce eşti la cele cinci bisuri. Başca faptul că îl doare-n cur, nu-ţi freacă ridichea că eşti mitocan cu rrrrromii, că distrugi pătura de ozon, că foloseşti ca un nesimţit pahare de sticlă/plastic/beton în locul unora de hârtie/lut/iarbă (sau să bei din palmă) în timp ce porţi haine de blană din pui de focă în janghina ta auto care nu este eco-friendly şi cu care calci copii ai străzii nealfabetizaţi şi care nu pot avea acces la apă desalinizată… Sau ceva, orice, să te simţi vinovat, să vrei să îţi schimbi viaţa de mâine… de azi chiar, când o să te întorci de la concert pe jos până în satul tău aflat la 450 de kilometri, ca să te iei de piept cu consătenii care taie pădurea (aurul verde), poluează pânza freatică şi urăsc homosexualii!
Hai că m-am enervat… Data viitoare aş vrea să văd ceva schimbări!

Se dă:
o Ileană Cosânzeană executând dejecții, civilizat, la sfânta budă. Dar nu la buda personală, ci la una dedicată publicului larg. La un spital, punem cazul. Nu cunoaștem detalii, respectiv treabă mică, treabă mare. Dar fiind acel gen de femeie care nu face pipilică din picioare, ne putem baza pe faptul că ochii îi stau ațintiți către ușă. Lucru bun, căci mânăstire-ntr-un picior / ce n-are ușa?… eh? tractor? bujor? Ei bine, este incredibil de senzațional. Ușa nu are zăvooor.
Și atunci, scenă de film, iată clanța se roti / prințul mai că năvăli. Normal, Cosânzeana bagă chirăituri, Prâslea își retractează merele de taur și peste întregul basm se trage apa.
Întâlnindu-se în anticamera căcăstoarei (da, acolo unde e ghiveta de spălat pe mâini în cazuri excepționale), Cosânzeana plină de adrenalină îl admonestă cu duhul blândeții, adecă cum că de ce nu bați dom’le la ușă? Gen, desigur. Ce a agrăit la faza asta cetățeanul Prâslea? Citiți în paragraful următor.
(tensiune, suspans, detergenți, promo la die hard, mamă ce-mi place asta cu teasingu’)
Ce a agrăit la faza asta cetățeanul Prâslea? Sunt prima oară aici.
Primim tot felul de mesaje de la cititori. Cereri, reclamaţii, sugestii, desene, poze, poze cu expeditorul dezbrăcat, poze cu noi dezbrăcaţi, saituri mişto, saituri de căcat, subiecte despre care să scriem, predicate despre care să tăcem, cereri de angajare ş. a. m. d.
De curând am primit link-ul către un sait care “oferă răspunsuri la orice întrebare”. În sensul că tu ai foarte mult timp liber şi nici o problemă. Aşa că îţi generezi singur ceva probleme ca să îţi ocupi timpul, pui o întrebare tâmpită şi 21645641 de binevoitori analfabeţi, drogaţi şi dislexici se grăbesc să îţi sară în ajutor.
Sau: Ai o problemă dar nu ştii să mergi la medic, nu te ţine sistemul nervos să citeşti mai mult de două propoziţii într-o carte de specialitate sau toţi cunoscuţii tăi sunt rău intenţionaţi, sectanţi, subingineri. Caz în care apelezi, evident, tot la necunoscuţii plini de bunăvoinţă şi goi de creier.
Avem mai gios o mostră de întrebare. Dimpreună cu una de gramatică.

Cum saitu’ pare extrem de atractiv am săpat un pic şi am scos la iveală cea mai suculentă parte a lui: secţiunea cu şi despre adolescenţi. Problemele devin cu adevărat dure, urgente şi necesitând ajutor de specialitate din cel mai calificat. Pe noi ne cunoaşteşi deja: plini de bunăvoinţă, gata oricând să sărim în ajutor (mai ales atunci când nu e nevoie sau măcar iese de-o bere). Ne permitem să dăm mai jos nişte întrebări (absolut reale) din secţiunea cu pricina şi să schiţăm nişte răspunsuri care să-i scoată din rahat pe puberii cu pricina. Dacă vă simţiţi în vână nu ezitaţi să săriţi şi voi în ajutor. Sau în rând la vize pentru Canada.
anonim întreabă: Am terminat liceul de industrie usoara, ce ma sfatuiti sa fac mai departe?
Răspuns: Mai departe te sfătuim să faci şpagatul. Cât mai departe.
dulcika: Buna.:) va mai stresez cu o intrebare:cum cucersti un baiat? mentionez ca ne cunoastem destul de bine,este prietenul fratelui meu:(
R: Simplu! Dar ce înseamnă a cucerşi? Anyway, nu se poate!
elis: A intrat cineva in liceu uniri ?:D d
R: Cred că da.
lonelyshadow: Daca ati fi vampiri si v-ar fi foarte foame singura persoana din care v-ati putea hrani ar fi persoana iubita ce ati face ?
R: Dacă ai fi persoana mea iubită m-aş hrăni din tine cu mare plăcere. Aş începe cu capul.
KaTy: Cum Poti sa ii arati unui baiat ce a pierdut?:( Multumesc anticipat..:X
R: Cu plăcere!
Dedeangel: Ce credeti ca ar fi cel mai tare sa faceti la o petrecere de halloween?
R: Hepatită?
fantadelamaye: Cum sa fac sa`i para rau la un baiat care si*a batut joc de mn:|?ma si injurat?vreau sa sufere si el cum am facut eu:(
R: Învaţă limba română, o să fie insuportabil pentru el! Scuze, o să se cace pe el de oftică, naşpetu dreaq.
lorena: De unde pot cumpara un pierce de aur de spranceana din Galati? pup
R: Aici marc3ll sare în ajutor extrem de inspirat; nu am un răspuns mai bun decât al lui: “Nu stiu ca io nus de acolo”.
R bis: A, scuze! Nu am citit cu atenţie. Răspunsul corect este: din Galaţi.
alinabombonika85: Cum pot sa ma las de fumat?dar nu prea am posibilitati si nu pot sa imi permit plasturi sau pastile etc…va rog o solutie traditionala….multumesc anticipat :*:*:*
R: Apucă-te de droguri. Şi nu o să mai ai bani de ţigări. Spune da vieţii sănătoase!
lonelyshadow: Ma rugat o prietena care nu are internet sa va intreb ca daca are o inaltime de 1,65 cm cate kg ar trebui sa aiba?
R: E mai complicat. Dă-ne adresa ei de mail şi îi trimitem răspunsul direct.
anonim: Cum pot sa imi fac id ?
R: Tu nu poţi. Mi se pare evident. … ok, îţi poate face cineva dar nu ai voie.
anonim: De unde fac rost de otrava?
R: Sper că e pentru cel/cea care a pus întrebarea de mai sus. Sau pentru tine.
cristina: Am 1.51 si 55 de kg care imi da si mie o dieta sa slabesc 6 kg intr-o saptamana
R: Ai renunţat la otravă?
lyu: Sunt in clasa a8-a si as vrea sa stiu si eu ce se va da anul acesta pentru admiterea la liceu …
R: Anul acesta nu se va da nimic. Te duci liniştită la examen, le pui aceeaşi întrebare şi te vor înscrie imediat în clasa a IX-a. Sau în ce clasă e la începutul liceului. Garantat!
alina: Ma numesc alina si sunt noua am si eu o intrebare Cum pot atrage un baiat
R: Sexul este cheia. Fă-te star porno! … şi cumpără nişte coerenţă.
valutzza: Ce parere aveti de poza mea de profil?Am glumit, adevarata intrebare este pe cat se incepe scoala pana la urma?
R: Cred că se începe oricum degeaba. Hai că am glumit, ideea e că la o fata aşa haioasă ka kum eşti tu nici nu se mai contează dacă are şcoală sau nare.
bebe: De ce baieti isi bat joc intodeauna de fete si nu invers?
R: Pentru că pun întrebări retorice?
yoanaalexandra: Ati fost la concertul Madonnei ? In ce gazon ati stat?
R: Dacă ai stat în gazon cred că nu ai fost la concert. Sau nu la Madonna. Poate la ăla cu Michael de luna trecută.
Teardrop: Cum pot deveni superstar pe stardoll?:)
ralubruneta: Unde se da la photoshop pentru a face o caricatura?plzz..vreau raspunss .. e urgent
Delight: Poti sa porti niste pantaloni albi daca esti pe stop?
gabriel17: Ce imi puteti spune despre profilul tehnician mecatronist?
alexa: URGENT! Cum pot sa maresc imaginea? Adica… Am dat pe rotita aia mica de la mouse de multe ori si s- a micsorat imaginea. Asta de aici e normala, dar am intrat pe un site si nu stiu cum sa o fac la loc.
gabiloi: Cate kg a avut cel mai mare peste pe care lati prins?
anonim: Salut. Cum pot sa comunic cu tineri din tara si strainatate atata timp cat nu am nici o adresa?
Răspunsuri: Da.
Cam atât. Vreau să mor!
Recapitulez:
1. intră mutul
2. intră şi surdul (meciul cu Lituania, parcă) => un atac eficient constituit dintr-un mut şi-un surd
3. urmează meciul cu Franţa; mutul este indisponibil, intră doar surdul
Întrebare:
Dacă, Doamne fereşte!, iese şi surdul cine intră, logic vorbind (doar suntem ingineri!), în atac?