Acu’ o vreme am organizat cu Rareş concursul “cea mai cretină întrebare”. Ne-am distrat construind nenumărate aberaţii interogative după care am decis că trebuie să lăsăm viaţa să participe la maratonul nostru cretin. Şi, destul de repede, invenţiile noastre au fost lăsate în urmă de oameni mult mai talentaţi. Unde se vede din nou că talentul nativ joacă un mare rol chiar (sau poate mai ales) când e vorba de idioţi. Degeaba ne chinuim, exersăm şi ne facem noi temele zi de zi, apare un Hagi al negânditului, o Nadia a idioţeniei, un Paulescu al întrebărilor tembele şi, brusc, toată munca ta nu mai contează prea tare. Rămâi ca Dorinel Munteanu: cu cele mai multe selecţii în Naţională, dar fără să te ţină minte nimeni pentru faza secolului.
Încă de la început s-a vădit că în concursul nostru cele mai mari şanse la primele locuri le au cei din tagma reporterilor. Luni de zile s-au detronat unul pe altul, lupta s-a dus doar în interiorul breslei. Dar viaţa e mereu pusă pe şagă (ghidușie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie), când crezi că te plictiseşti mai tare, surpriză: pe locul întăi apare din neant o tanti (genul însoţitoare de zbor) care chestionează doct cu privire la capacităţile unui art-director: care este calitatea cea mai bună pe care puteţi s-o faceţi? Întrebată cam cum s-ar putea cuantifica talentul unui artist sau la ce rahat se referă, nu se lasă şi precizează: adică vreau ceva frumos, care este cea mai bună chestie ca şi calitate pe care puteţi s-o faceţi? Nici azi nu ştim dacă s-a prins că am făcut una dintre cele mai calitative chestii din viaţa noastră profesională: am ejectat-o rapid în stradă!
Trec uşor prin celebra “mama idioţilor e mereu gestantă”, după care îmi amintesc cu plăcere cum reporterii au revenit pe primul loc al concursului nostru… Acum vreo jumătate de an un marinar român a fost luat ostatic de piraţii somalezi. Breaking news, trompetele Ierihonului, analişti militari, navali şi piratereşti sculaţi din somn, legături telefonice etc, etc, etc. Cei de la Realitatea, acest BBC de ogradă al Balcanilor, dau lovitura de graţie: au prins-o pe nevasta nefericitului la telefon. Şi, cu avântul şi starea de bine pe care ţi-o asigură faptul că eşti un paricopitat mascat în reporter special, care credeţi că este întrebarea căştigătoare? Evident: e prima dată când soţul dumneavoastră este luat prizonier?
Ca să n-o lungesc foarte tare: ieri ProTV-ul a dat semne că ar vrea să se întoarcă în Top 5 dacă nu chiar pe “prima treaptă a podiumului”. Îi ştiţi pe băieţii ăia haioşi de la sport care luni de zile ne-au regalat cu ştiri-glumiţă, interminabile calambururi despre numele camerunezului Apula Bete de la Rapid? Da, chiar ei! Şi-au revenit în sfărşit după plecarea subiectului la Paris Saint-Germain, au găsit o nouă poantă. Aşa că au dat lovitura într-un material despre escapadele lui Adrian Mutu înainte de nu ştiu ce alt eşec al Naţionalei de fotbal. Două fătuci care au ars-o şi ele câteva ore într-un bar cu doi fotbaliatori sunt întrebate pe un ton doct, cu subînţeles ca să se uite şi băieţii din autobaze: Cum ţi s-a părut primul contact cu mutu’? Fata nu se pierde cu firea şi o dă un pic la întors, în sensul că susţine că (citez) “era pentru prima oară când îl vedeam practic face-to-face pe mutu’ “… Înţeleg că fetele mai exersaseră anterior întâlnirea cu mutu’, dar pur teoretic, mai ales că cea de a doua recunoaşte că “nu mă aşteptam ca mutu’ (ca să înţeleg mai bine zis) să fie super-ok” … am citat exact! Mutu’ e super comunicativ, frate!
Felicitări Ovidiu Oanţă, hai România!
4 zic »
