Uneori se întâmplă să stai ca boul, cu o bere în faţă, singur la masă. Duminică după-amiază, cu un pic de soare. Na, cam aşa:
Pe de altă parte, cât poţi sta ca boul? În calitate de viţel ajuns la maturitate, te zgâieşti cât te zgâieşti, dar până la urmă trebuie să te apuci să rumegi, căci disponibilitatea ugerului e doar o amintire.
Cum toată schema asta (a lui Horner, pentru ingineri curioşi) s-a întâmplat la Clubul Ţăranului, pe mine m-a apucat rumegatul pe baza unor afişe.
Precum iezii, erau trei. Că veni vorba, răspunsul la întrebarea Câţi iezi avea capra cu trei iezi? este Trei, în pula mea!, asta ca să nu vă prindă cumva pe nepregătite. În cazul în care aţi uitat deja faza cu Despot, vestea bună e că puteţi lucra în presă. În România.
Avem aşadar trei afişe, după cum urmează:
- Amintiri din Epoca de Aur
- Dacia, dragostea mea
- Goodbye, Lenin
Ţii minte titlurile, tragi un gât de bere cu ochii închişi, să nu vezi că-i Beck’s, şi – poftim, cucoană – ditamai istoria alternativă. Să băgăm:
Stabilindu-se că am ajuns în sfârşit în comunism, Casa de Filme 1 a R.C.R. a lansat documentarul artistic Amintiri din Epoca de Aur, în care putem retrăi nostalgic micile imperfecţiuni fireşti ale societăţii socialiste, zâmbindu-le cu îngăduinţă, ca nişte mame iubitoare.
Dacia, dragostea mea - autoreportaj itinerant, realizat cu sprijinul UAP, ACR şi ADAS. Va urma.
Goodbye, Lenin – varianta în limba engleză, pentru export, a filmului artistic de succes ce are la bază povestea adevărată a unui tânăr tipograf care, neînsuşindu-şi corespunzător normele de protecţia muncii, suferă un grav accident. Ambulanţa soseşte imediat la Casa Scânteii, colegii din colectivul oamenilor muncii din care face parte îl încurajează. Înainte de a fi urcat în maşina Salvării (Dacia, dragostea mea), neglijentul, muribundul, dar talentatul tânăr zăreşte statuia din Piaţa Scânteii.
Simţi un fior, dar poate e berea prea rece. Aşa că deschizi ochii, plăteşti şi pleci din curtea fostului Muzeu de Istorie al PCR.
