Vatmanul este persoana care conduce un tramvai. Că se cheamă sau nu dorinţă, definiţia rămâne: tramvaiul este condus, iar vatmanul – conducător. Şi, chiar dacă traseul e stabilit de alţii, conducătorul conduce.
Una bucată tramvai conţine, în general, mai mulţi călători şi UN vatman. Nu-i puţin lucru. E drept, printre călători se pot afla foşti vatmani. Iar uneori se urcă vatmani ieşiţi din tură, pe motiv de destinaţie convenabilă. Dar vatmanul în funcţie simte manivela reostatului şi – prin ea – puterea. Puterea motorului. Din cabină vede cum câte unul se fereşte temător din calea tramvaiului, în hohotele de râs aprobatoare ale pasagerilor. Asta înseamnă încredere. Asta înseamnă să ai un drum. Decât un drum? Nu, un drum care este o viziune a unui drum.
Ce face vatmanul noaptea, când tramvaiul moţăie în depou, pe muzica uneltelor cu care mecanici de taină încearcă să-i întreţină funcţionarea? Rareori aflăm. Nici nu ne prea interesează. În definitiv, ce să facă? Probabil să se relaxeze, alături de vechi prieteni. Încercând să uite că, deşi conduce tramvaiul, îi este imposibil să depăşească.
Aseară am văzut pe geam un tramvai. L-am văzut câteva clipe, nu pentru c-ar fi mers prea repede, dar n-am avut răbdare să-l urmăresc. Mi s-a părut totuşi că vatmanul ţopăia de bucurie. Uitase.
_____
Nici o legătură între personajul de mai sus şi eroul din Vatman Forever.
Il putem intitula si Amperman?
Ce este frumos, pana si Disscordiei ii place! Si ca sa ma manifest in clisee pamantesti: “Tine-o tot asa!”
Nu am timp sa descriu aceasta minunata disertatie, si-atunci intre homo faber limitat de timp, si homo sapiens intristat de el, nu stiu ce sa spun despre vatmanul si tramvaiul tau.
Poate doar sa stau la mijloc precum Magellan intre Atlantic si Pacific, si sa ma gandesc ce sa aleg, pana am sa mor. In fond, prin asta sunt o Disscordie – sunt atat sapiens, cat si faber.:)