Ultimele comentarii:
   •••   Zice Cata de „Citiți? Să fiți sănătoși!”: @rareș: Strictul necesar nu ți-e suficient. Acu' v[...]    •••   Zice remus de „Nu vă lăsaţi fetelor! (de opt ale lui Marte)”: @Ana: Asta e întrebare de găin.[...]    •••   Zice remus de „Prafu' să se-aleagă”: Anaaa! Vrei să ne jucăm de-a Ana lui Manole?[...]    •••   Zice Ana de „Prafu' să se-aleagă”: :D Avem de a face cu un element predicativ suplime[...]    •••   Zice Ana de „Nu vă lăsaţi fetelor! (de opt ale lui Marte)”: Daca era "vulp"? :D (stiu, stiiiiiiiiu, epicen...)[...]
01.12.2009

Ziua Raţională a României

În care remus îşi luminează adevărata faţă:

Hai la mulţi ani! Hai că se poate! Acum şi cu bonuri de masă!

Să sărbătorim, zic! Că doar o dată e Ziua Naţională (şi mai ales liberă). Dăm o tură cu taxiu’ (plătit cu bonuri de masă), băgăm un ochi la Carfur de unde facem plinu’ cu bere şi mici (pă bonuri dă masă) după care fuga la iarbă verde că aşa se face din bătrâni la 23 august (de insurecţie, revoluţie, chestii de genul ăsta). Ce observăm la iarbă verde? Noi la iarbă verde observăm că e frig (au mutat bulangiii sărbătoarea, ce marfă era în august!) şi că nu e iarbă deoarece e iarnă (jos Băsescu!).

Cum procedăm în situaţia asta (disperată)? Votăm cu Becali, împachetăm micii şi scurgem berea înapoi în sticle. Dar berea am băut-o deja aşa că spargem sticlele, turtim dozele, batem copilu’, suduim nevasta.

Şi luăm taxiul (pe bonuri de masă) înapoi. Ca să nu pierdem timpu’ ne strecurăm dibaci (”mai ia moşule un bon de masă că mă grabesc!”), o tăiem prin centru printre tancurile care defilează pentru dictatoru’ de Ceauşescu. Sau care dracu’ mai e acuma că toţi e nişte hoţi, mai ia un bon de masă că eşti simpatic! Şi intrăm iar la Megaimaj sau la chestii de genul ăsta, mă-nţelegi. Mai cumpărăm juma de vacă de carne de mici (să fie!), cârnaţi şi nişte fasole (pătura de ozon e oricum varză). Că veni vorba de varză, să nu uităm să completăm berea băută (acum şi la pet de plastic de treij’ de litri – ca să-nţelegem ceva din ce bem, plus că iese mai ieftin). Totul pe bonuri de masă, totul pentru victorie!

Taxiul ne aşteaptă la scară (să curgă bonurile de masă!) aşa că ieşim pe scara de incendiu să-i dăm ţeapă, dă-l în cacao de mâhnit că unde ajung dacă îi plătesc pe toţi, doar nu am fabrică de bonuri de masă. Şi ţuşti acasă!

Frigem mititeii, frigem cârnaţii, frigem şi o bere, frigem două, trei, multe… Ne pilim aşa că frigem şi fasolea. Şi simţim că viaţa merită trăită! Drept pentru care regretăm că ne-am bătut joc de-a noastră! Dar mai luăm o bere aşa că uităm şi ni se face foame.

Bon (de masă) appetit!

bonuri-de-masa

16 zic de „Ziua Raţională a României”

  1. astăzi comentez şi pe bonuri de masă, deci îmi datorezi 8.72 lei, că te văd c-ai băut deja. şi vezi că ştiu unde să te găsesc.

  2. @Cougar: Mă găseşti la Timişoara, ca o demnă otreapă ce sunt. Apropos, ii mai vine cuiva să vomite privind prestaţia Realitatea TV? O fi de la mici…

  3. Otreapă roșie ce ești, că scârbă portocalie nu mai pot să-ți spun găsindu-te la Timișoara, de ce te miri? Nu e realitatea mogulilor? Eu am mâncat fasole cu cârnați și nu îmi vine să vomit. Eu am alte probleme.

  4. Suntem vai de capul nostru… :(

  5. ce realitatea tv, bre
    a apărut un nou episod din house şi, până-l dau jos (10 minutes remaining), mă uit la buffy, spaima vampirilor.

    rupert “the ripper” giles preşedinte!!!

  6. Răpusi de zăduful amiezei, madame colțuroase forfotesc prin piață, domni bine fac politică la colț…

  7. Nu știu prin ce cercuri te-nvârți dumneata dar eu una am văzut doar domni cu monoclu care citeau “România Literară”, își dregeau glasul și-și aranjau ținuta înainte să ți se adreseze, de fapt nici nu îndrăzneau să te disturbe – cu ce altceva decât – cu vreo vorbă bună, pur și simplu gândul că ar putea să-ți consume în vreun fel timpul tău prețios îi făcea să se jeneze. Mai vino și dumneata, p-aici, prin Pantelimon. Fie ca.

  8. @Laura: Vreau în Pantelimon! Ce-ar fi să organizăm nişte excursii, cum mergeam în copilărie cu autocarul la Cheia?

  9. @Cata: Păi dacă ai avut chef de un cârnat de casă… Parcă n-ai fi ştiut că în cazul ăsta nu-i aşa de simplu cum crede lumea.
    @remus: Bine îţi zice Cătă! Şi am impresia că eşti şi necivilizat.

  10. @Rareș: Păi eu nu l-am vrut pentru la micul dejun. Da’ și așa, ce să fac dacă-s credul și cred în reclame.

    @Remus @Laura: Vreau și eu să vin în excursie în Pantelimon. Măi sunt băieții ceia cu monoclu după blocuri? Ori s-au retras la club?

  11. Daca poti merge la “fetite” pe bonuri de masa… de ce ar fi mai prosti niste unii, care doar invart de un cerc :-? ?

  12. Dacă poţi merge la “fetiţe” pe bonuri de masă, corect mi s-ar părea să poţi merge şi la policlinică pe bonuri de masă.

  13. Băiat de băiat ofer servicii contra bonuri de masă, tichete de vacanță, bonuri cado, valută forte doar în cazuri escepționale. Rog si ofer seriozitate. Să mor eu.

  14. @Cătă: Oferi bonuri de masă ca să mori? Da’ tare dezamăgit trebuie să mai fii!… :)

  15. @Remus: De măi Remuse, la mișto sunteți toți tari. Da’ c-o cerere de ofertă nu ar veni unu’.

  16. Ok, veniţi dar nu în excursie, ci de tot. Facem schimb de locuri. În generozitatea-mi vă las să vă bucuraţi de bucuria bucuroasă oferită de băieţii de după blocuri. Fraiera de mine n-am înţeles nimic.

    Mai am vreo câteva “boane” (cum se spune la mine în cartier, în curând cartierul vostru) da’ ce zici că oferi?