Ultimele comentarii:
   •••   Zice Bbcversus de „Minus cu minus dă varză”: Buna asa! Sunt sigur ca la adunare o sa le dea cu[...]    •••   Zice remus de „Să mori rănit din dragoste de somn”: ce mi se pare genial este numarul celor care au da[...]    •••   Zice Desene pentru copii de „Forex pân' la moarte!”: Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.[...]    •••   Zice wpdl porno goea de „Adevărul despre situația politică din România - revelația finlandeză”: Adevarul despre situatia politica din romania reve[...]    •••   Zice remus de „Tare ca piatra, iute ca săgeata!... prost ca noaptea”: deci... știi ce ai de făcut.[...]
03.11.2010

De publicitate

În care remus o dă în diverse:

Amicul Stasache lucrează în publicitate. Ceea ce pentru cei din jur înseamnă o viață mișto, propuneri curajoase, campanii curajoase și ingenioase, șutinguri, mocapuri, printuri, sloganuri, vipuri, fotomodele etc. Pentru el înseamnă șutinguri, mocapuri (nu meicapuri), sloganuri, copy-uri și printuri pentru campanii ingenioase și curajoase care să fie modificate de client în cadrul acțiunii “e mișto dar să facem sigla mai mare și literele mai groase”. Dacă nu e acțiunea asta atunci e cea cu “am vrea ceva frumos, ce puteți face cel mai frumos” (= habar n-am cu ce dracu’ se manâncă treaba asta, eu am lucrat la Recepție dar aici sunt bani mai buni) sau “e mișto dar nu o vor înțelege românii” (= cred că e mișto pen’ că vă dăm o grăma’ de bani da’ io nu-nțeleg și io-s român) sau “e superbă dar am vrea altceva care să catch mai for real spiritul brandului, propun un nou meeting pe vechiul creative breefing cu noi proposals” (= mă doare-n cur cum arată că doar nu e firma lu’ tata da’ aveți una bună la secretariat pe care nu mă las până nu o fuck). Toate sub egida nerostită dar atât de românească “pe banii mei vă frec cât vreau că doar nu o să accept propunerile din prima… să simțiți că vă meritați banii, băi artiștii puștii”.

Stasache (vezi primul paragraf) tocmai a făcut un “frumos” afiș: ne invită să mergem la o acțiune pentru protecția copiilor. Ca urmare, imaginea ne prezintă o păpușă spartă, un pic de text și sigla sponsorului. Același sponsor care refuză constant propunerile “prea creative”, nu cumva proștii de pe stradă (noi) să credem că el produce păpuși stricate. Că doar e ditamai banca /firma/corporația/brandul de mașini/brandul de țară, de ce să riște?

Așa încât răspunde: “propunerea e foarte creativă, poate un pic prea creativă (v-am spus!), trebuie neapărat să fie păpușă? și stricată…”
Stasache icnește: “după cum am explicat și în susținerea propunerii, rațiunile artistice și motivațiile sunt bla-bla-bla-…; cunoscând cultura și apetențele artistice ale departamentului dvs. sunt sigur că veți fi de acord cu noi”.

Mai trece vreo oră și ecranul lui Stasache (mă rog, nu al lui personal) se luminează de un nou mail de la clent: “în principiu aveți dreptate dar nu putem totuși să asociem sigla noastră cu imaginea unei păpuși stricate și sparte… vă putem face o singură concesie – păpușa poate să fie un pic tristă (DOAR tristă)!

Stasache strânge din dinți și face pe cocoșul către mai tânărul său coleg și emul care îl privește lung: Vezi, frate? Așa se face: le propui ceva dur ca să aprobe ceva curajos… Celălalt mustăcește și mormăie către Stasache-ul amărât: Corect! Da-n cazul ăsta nu era mai tare să le faci afișul fără nimic? Că sigur raspundeau: “e mișto dar nu putem asocia sigla noastră cu un gol…puneți măcar o păpușă tristă“…

10 zic de „De publicitate”

  1. @Stasache: “If you don’t like what’s being said, change the conversation”

  2. Eu zic ca la urmatoarea prezentare in fata “clentului” Stasache sa mearga cu o papusa stricata (fie su smocuri de par lipsa, fie cu gauri in burta vopstite cu oja rosie – pentru mai multe sugestii de meicap (nu mocap)va rog sa ma contactati) ambalata intr-o mare si alba coala de hartie. Clientul va fi in mod inevitabil atras de papusa cu disabilitati, dar Stasache va derula mandru coala ambalatoare: “Aceasta este propunerea noastra!” Succes!

  3. Johnny… be good!

  4. @Ana: Brusc, îmi vine în minte: Stasache rules! Sună perfect, ce slogan ar ieși din el… doar că nu avem produs… am putea lansa napolitanele Stasache…

  5. …sau “Regulile lui Stasache”

  6. Vivat Stasache!

  7. Ave Stasache, inginerii te salutant!

  8. @Johnny Begood & Remus: …hm… deja e cam prea mult pentru Stasache … atata faima din prima zi…

  9. @Stasache: Esti genial si stii asta! @Ana: Cine s-ar multumi cu doar 15 minute de faima? :P @Remus: Verifica toate papusile defecte pe care le primesti cadou! :P

  10. Mie mi se pare că emulul e un filosof.