Cum procedăm noi în această situație?
În această situație noi procedăm astfel:
1. dăm alarma, alertăm populația să nu o mai frece aiurea pe străzi că îi papă tigrul cel rau, evacuăm perimetre etc;
2. ne strângem câteva duzini de indivizi (vânători, personal SMURD, reporteri) și pornim în urmărire înarmați cu o (da, una bucată) pușcă cu tranchilizante. Una bucată pușcă cu bla-bla în total! Buun, mai departe:
3. localizăm animalul (tot tigresa) care, firesc, o arde sauvage prin pădure întrucât e născut în captivitate și nu știe decât din povestiri cum e la picnic, la pădure.
4. toți cei trei/cinci/șapte vânători plus reporteri, medici, gură cască și restul animalelor pădurii punem mâna pe pușca cu somnifer și poc! la tigru. Tigrul cel rău nu vrea să adoarmă instant așa că punem mâna pe pușca (cu glonț, de data asta) și poc! Și tigrul moare.

Ce observăm noi? Noi observăm că lumea asta e atât de prost făcută încât în loc să tranchilizăm animalul sălbatic și să-l împușcăm pe celălalt, cel domestic… ei bine, noi omorâm tigrul și nici măcar nu-l tranchilizăm pe boul care a pus în pericol un oraș întreg! Păi e frumos?

A, și mai observăm ceva. Mai observăm comunicatul directorului Muzeului Astra din Sibiu care ne anunța cu mîndrie că a evacuat din muzeu toate ființele vii adică vizitatori, personal și niște unii care efectuau lucrări. Cam câți să fi fost ei? Ei erau în total 18 (optsprezece!!!) persoane. Deci cam câți să fi fost vizitatori din mulțimea, din hoarda asta de 18 persoane? Cred ca măcar doi, din moment ce erau vizitatori, nu vizitator. Probabil era o zi aglomerată.

Dar să luăm partea bună. Când te gândești ce înseamnă măsuri de urgență la, de exemplu, un tsunami în Fukushima nu poți să nu apreciezi un plan de evacuare care ar putea suna simplu “se cheamă două taxiuri și trimitem oamenii acasă”.

]]> http://ultimaemisiune.ro/2011/12/tigresse-oblige/feed/ 0 http://ultimaemisiune.ro/2011/12/sa-mori-ranit-din-dragoste-de-somn/ http://ultimaemisiune.ro/2011/12/sa-mori-ranit-din-dragoste-de-somn/#comments Mon, 12 Dec 2011 15:13:41 +0000 mopsi http://ultimaemisiune.ro/?p=2440

Prietena mea cea mai bună – aflată în pauza relaţională cu bărbaţii – îmi spune pe un ton nostalgic-dulceag cum îşi doreşte ea să simtă alături noaptea braţele calde şi protectoare ale unui partener. Şi ce frumoasă e intimitatea şi cât de bine e să te culcuşeşti lângă el şi împreună să ţeşi vise pufoase până la zi… şi, în general, cum e patul conjugal un deliciu şi piatra unghiulară a relaţiei reuşite.

Meditând la acest sirop asezonat cu inerentele detalii logistice – unde ne ţinem picioarele, îmi înţepeneşte mâna, mă împingi prea în afară – decid că probabil unele bucurii se construiesc cu trudă şi că poate nu sunt menită să le pot pricepe cu uşurinţă. Nu-i vorbă că nici lecturile nu mă prea ajută. Căci altfel ce să înţeleg din proaspăta ştire care ne relatează cazul unui domn  trecut de vârsta antrenului deşucheat în aşternut, care în timpul somnului regulamentar se întoarce pe o dungă. Mai exact, fix pe dunga unde se găsea parcată partenera, peste care el se  caţără liniştit şi doarme în continuare, până dimineaţa, provocându-i numeroase hemoragii interne.

O moarte curată şi scurtă, 15 secunde până la visele eterne, plus floricica romantică: „dimineaţa nu o auzeam că respiră”. Oarecum normal, aş spune, devreme ce ea se sufocase cu şunca lui…

Mă simt astfel condamnată să privesc suspicios propunerile de întovărăşire întru somn în acelaşi pat, însă mă învelesc cu gândul că, somnambulă  fiind, poate apuc să mă ridic să fug.

Noapte bună, copii!

Pentru cei mai bătrâni (care știm expresia în toată splendoarea) ei va fi interesant să vedem cum va fi declamată în emisiune.

Mă întorc din nou la cei mai tineri care eventual acum sunt tineri și curioși să afle expresia pe care o știu ăi bătrâni. Și, înspre lămurire, îi sfătuiesc să caute pe un Google “… Gigi Marga, hai să ne plimbăm cu targa”…

Rămâneți aproape!

_________________
PS: dați-mi voie să ofer, din partea celor tineri și bătrâni, atât din țară cât și de peste hotare o dedicație realizatorilor…

Ok, deci am înțeles:
- vine ziua lu’ Valentin – nu ai știut, e un nemernic american șu nu românesc, nu ai dat nimic (ca urmare, probabil ca nici nu ai “pupat” nimic).
- s-a prezentat și Dragobetele – ai fost dragobeat lemn, ai crezut că e o glumă, trebuia să plătești gazele… s-a dus dracu’ și ăsta
- 1 martie – “Salariu’ e pe 15, mami”, “oricum a nins, de unde ghiocei? Cum n-a nins, mami?! Îți spun eu că la mine la birou/autobază a nins, a dat și la televizor… toată ziua am lopătat zăpada, uite cum am răcit, mi-a căzut mobilul în nămete și când am scobit după el m-a tras la șale, scuip sânge, pe cuvânt!”

Orice bărbat normal (era să spun om) știe că mai are o mare și ultimă șansă: 8 martie! Dar dacă viața a fost crudă cu tine și ești din Pașcani… “adiiiiiiooooo, visul frumos s-a terminaaaaaa…”.

Păi dacă ești din Pașcani (pășcănean, cum ar veni) e clar că ești pensionar. Pentru că în Pașcani… mă, ești pensionar! Dacă ești pensionar din Pașcani ești suficient de prost încât să iei pastile de potență. Prost dar hotărât: iei zece dintr-un foc! Pe loc, în farmacie! Farmacista (pășcăneană și ea, bien sur) observă că omul devine “brusc agitat”. Și ce face o femeie (cu studii medicale) când dă ochii cu o ditamai erecția (ditamai agitația, if you prefer)? Fiind din Pașcani, cheamă Poliția, firește.

Am o vagă bănuială că si autorul scrierii e tot din Pașcani pentru că lasă lucrurile într-o romantică și dătătoare de fiori nelămurire. “Be the first of your friends to recommend this”? V-aș recomanda, îmi place să fiu și primul… dar ce? Eu vă recomand și voi vă hotărâți: care vrea să fie din pașcani, care vrea să fie pensionar, care vrea să fie agitat, care vrea infarct… eventual combinații. Totul după gust și studii.

Pășcăneanul cu pricina și-ar fi văzut visul cu ochii și povestea ar fi avut un frumos final dacă polițaii nu ar fi reacționat, și ei, în stil tipic pășcănean: repede cu agitatu’ la spital. Și numai farmacista e de vină. Când era clar ce urmărea bietul om: sărac, pensionar, pășcănean, singur, vine 8 martie… ce-ți mai rămâne de făcut decât să te sinucizi într-un mod care să-ți asigure și o piatră funerară pe cinste? Chiar dacă nu chiar la cap.

- Mergi cu mine în seara asta să îmi iau costumul de la croitor?
- Sigur! Pe la cât?
- Pe la 9 au zis că e gata.
- Sper să îți mai vină bine că ai slăbit rău de la ultima probă. Poate mai abandonezi cura asta…
- (zâmbind) Nu mă las… ori slăbesc, ori mor…
- … oricum… și dacă mori îți trebuie costum.

E bine să ai prieteni.

În primul rând, un cald, monoton și forțat “La mulți ani!” tuturor Andreelor și Andreilor care-și sărbătoresc astăzi ziua de nume. Atât în țară, cât și peste hotare; atât în viața personală, cât și pe tărâm profesional. Să nu-i uităm în aceste clipe de comuniune și grație pe cei ce poartă (uneori cu stânjeneală) apelativele Andreas, Andre, Andu, Andi, Anda Andra, Andrada, Abramburica…

În al doilea rând, cu ocazia zilei naționale a tuturor românilor aș dori să vă reamintesc (și să vestesc acelora dintre dumneavoastră care nu au aflat) că și la Administrațiile Financiare de pe tot cuprinsul patriei lucrează cu spor tot români. Români verzi și mândri care nu se dau înapoi să te execute la contuleț dacă ai greșit față de tărâmul natal și impozitele sale. Dar motivul pentru care dorim să-i felicităm este că nu se dau înapoi să-ți bage mâna în cont (cu spor), să-ți aresteze bănuții (fără ca măcar să te anunțe) și atunci când ți-ai plătit impozitele, datoriile, creanțele, penalitățile, zeciuiala și fumăritul dar ei nu se deranjează să verifice. Sau bagă din pix firme și persoane la nemereală. Așa încât te poți trezi ca un mare domn (mică doamnă/domnișoară/duduie) că te faci de cacao cu lapte când încerci să izbești ospătarul cu cardul și el îți întoarce o privire luminoasă în timp ce poartă rânjetul tip “fonduri insuficiente”.

Cu adevărat de luna sărbătorilor este senzația de catifelare pe care o ai când, după ce ai dovedit că nu ești dator, că ți-au furat banii și abia apoi primești vreo somație rătăcită pe drum, că sunt niște capete goale care amestecă și pierd hârtii… după toate astea afli că oricum nu îți mai primești banii înapoi. De ce? Simplu: “oricum o să mai aveți matale impozite de plătit cândva și vă reducem noi atuncea”!!!

Între timp poți muri de foame. Sau de cap. Drept pentru care vă facem cadou acest frumos tricou, semn al iubirii ce v-o purtăm. În spate.

Pe unul din rafturile de tablă, printre pantofi (de piele), o borsetă. Tot de piele. Una singură. O iau delicat de pe raft, mă întorc către vânzătoare și, cu un zâmbet (de miere) pe buze, o întreb:

- Aveți la modelul ăsta și măsura 41?

Privire goală. De lemn.