Două curiozităţi, scurte şi mici, ca-n gară:
unu roman) Există cineva care pune botu’ la şnapanii libidinoşi care te momesc cu un tacsiu’ în Gara de Nord, direct de pe scara vagonului? Şi, dacă da, cum a ajuns la vârsta la care poate călători singur cu trenul? Selecţia naturală se zbate în chinuri.
doi roman) Cam cât de mişto e ca, în calitatea ta de garădenord, să nu raşchetezi gheaţa de pe peroane? Cam atât de mişto încât să pot auzi eu replica protectoare Ai grijî să nu pişi.
Creşte tot mai mult ponderea sărbătorilor fericite, în defavoarea Crăciunului, aşijderea fericit. Şmecheria stă în pluralul ăla, ocazie cu care te-ai scos, că prinzi belitu’ porcului, coada din Carrefour. Un moment, am o mare rugăminte: pe primul pe care-l mai auziţi zicând Carfur cu accent pe prima silabă vă rog să-l sodomizaţi cu bonul ud. Revin: belitu’ porcului, coada din Carrefour (bon ud, da?), plesnitu’ copilului care dărâmă bradul, stat ca berbecu’ pe deneunu, înjurat Băse, înjurat primari, înjurat spiritul sărbătorilor. Mă rog, ce-ar mai fi, Crăciun, revelion, hai la naşi, iar sună mătuşa, hai dragă şi noi la “poiană”, la munte, un grătărel, un vinişor. Şi terminat concediu’, hai de-o beţie cu colegii, ce vin am avut, o bunătate, luat de la ţară, mai mişto au fost sarmalele lu’ nevastă-ta, a mea habar n-are.
Sărbătorile ţin mult. S-ar mai zice şi că sărbătorile nu te bagă în cofă să nimereşti cu Crăciunul pe cine n-are. Treabă fină, de înalt aspect diplomatic. Eleganţă şi stil, practic trăsăturile de bază ale colegilor mei de ţară. Ce-i drept, altfel se simte budistu’ când primeşte nişte calde urări de sărbători fericite. Până la urmă zic să-şi pună, măicuţă, fiecare ceva sărbători prin decembrie, să fie pace şi pretenie.
Pe acelaşi principiu al substituirii, când vă mai apucă dracii citind sau ascultând ştiri despre şoferii care trebuie să înfrunte zăpada, vă recomand să vă amintiţi celebra schemă zăpadă-nea-omăt şi să puneţi sinonimele la treabă. Totul va deveni mai frumos, mai elastic, şi – mai ales – mai în spiritul sărbătorilor:
remus, scârbă portocalie, dar și otreapă nostalgică, zice că nu prea vrea să uite nu știu ce. Pentru că spiritul sărbătorilor (Fie ca el să ne facă una-alta), dar și cumpăna dintre ani zgreapțănă la ușă, vă invit să revedeți, fabuliști mici ce-mi sunteți.
De obicei, când scriu/ mâzgălesc ceva pe aici, pun şi un link în statusul de messenger către “articolul” respectiv. În felul ăsta trăiesc cu impresia că mă citeşte cineva.
Astăzi mi-am dat seama că, fix astăzi, se împlinesc 20 de ani. Unii ştim, alţii nu. Unii am uitat, alţii am prefera să uităm. Eu nu prea vreau să uit. Dar nici să le scot ochii altora . Aşa că am scris in status “20 de ani”. Fără link, fără nimic…
Ca urmare, am primit observaţii:
Oana: nu mere…
io: ai încercat să împingi?
io: că tot veni vorba, ce anume nu merge?
Oana: pentru “20 de ani”… nu mere linkul către ce ai scris…
Oana: nu vad ce ai scris
io: pai poate pentru că nu am scris nimic… decat “20 de ani”
După care m-am gândit că nu e foarte frumos să îmi dezamăgesc (probabil) unicul meu cititor.
… Oana, ăsta e link-ul tău!
___________
update (după 20 min de la citirea post-ului)
Oana: ok, aştept să termini şi să văd linkul
____________
update (după alte 10 min)
Oana: aaa, am înţeles
io: nu te grăbi…
Adrian Năstase şi vechea gardă trasă pe linia moartă zic că s-au pierdut alegerile. Mircea Geoană, înconjurat de cea nouă (gardă, normal), susţine că numărătoarea mai trebuie numărată. Tensiuni, scandal, unii vor să-i dea jos sau să-i atârne sus pe ceilalţi. Cum să îţi dai seama din timp care va fi tabăra câştigătoare? Ce anume va stabili cine e mai tare şi va linişti apele?
Doar o renumărare a ouălor, dragostea mea…