Zilele trecute la Antena 3. E o televiziune. La televiziune e o emisiune (pam-pam!). La care ne uităm. La emisiune o tanti (Gabriela Vrânceanu Firea) se veseleşte doct cu invitatele pe teme de politichie. Brusc, pauză de efect, tensiune şi… gazda (Gabriela, Vrânceanu, Firea etc) le izbeşte: “Nu v-aţi gândit că politica este, până la urmă, aşa cum suntem şi noi?”
Aşa, Gabi, Fii rea! Politica-i o curcă!
____________________
10x, iulian!
Am auzit de multe ori, pe la examene sau în situaţii de stres, expresia “am un morcov (sau mi-a intrat morcovul) de nu i se mai văd nici frunzele”. Aşa că am de multă vreme o întrebare.
Întrebare:
Luând în calcul cele de mai sus putem preciza că morcovul face parte din flora intestinală?
Mulţumesc!
Aţi uitat, chiar aţi uitat. După 20 de ani vă duce cu gândul la Brucan, nu la Dumas. Nimic de condamnat, în definitiv “toţi pentru unul, unul pentru toţi” merge în ambele cazuri şi doar contextul pune eticheta dezgustului sau a admiraţiei. Ca pe borcanele de gem din cămară, fabricate de câte o bunică îndărătnică şi insensibilă la avertismentul televizat de a nu consuma zahăr în exces. Dezgust 2009. Gem, nu dulceaţă.
Nu mi-e foarte clar când m-am prins că în epoca de aur nu existau mop-uri. Mi-am zis iniţial că o fi fost o chestie de familie. Poate n-a vrut mama, poate s-a opus o mătuşă, poate old habits, mână în mână cu Bruce Willis, die hard. Întrebând discret, cât să nu devin suspect de fetişuri insalubre, am înţeles totuşi că absenţa mop-ului poate sta cot la cot cu arabelele şi matricolele care ne-au unit.
Păi bine, dar poate şi afară tainele mop-ului li s-au arătat târziu grupurilor de cercetători. Ţeapă, cică din 1956 s-au prins unii cum devine şmecheria, ca să nu zic că din 1837 se zburlise o primă idee.
Să n-o mai scăldăm, n-am avut, nene. Asta e. Am avut teu. Când ei construiau mop-uri, noi ne băteam cu teurile. Producţia şi utilizarea pe scară largă a teurilor au generat o constantă cerere de cârpe. De tot felul, mai flauşate, mai băţoase. Iar unele de-a dreptul kaghebiste. Şi când – în fine – mop-ul şi-a revendicat podelele de la ignobilul teu, ar fi părut că şi cârpele vor fi aruncate într-un colţ. Dar au scăpat de grija că va şterge cineva pe jos cu ele şi au rămas, peste tot, printre noi, peste noi.
Am fost la concert. Bravo mie!
A fost mişto, a fost Cohen, a fost Leonard Cohen. Leo, cum l-a strigat o tânără mai încinsă. “I love you, Leo!”
Dar nu se putea să fie perfect… Păi despre ce aş mai fi cotcodăcit eu “aiciea”?! Şi ca să ne înţelegem despre ce vorbim am să iau drept referinţă concertul divei mondiale. De ce am face noi asta? Păi rezultă că mamaie e cam jumătate (a plină? a goală?) din cifra de afaceri a şourilor din Românistan. Iaca!
Ne punem deci întrebarea de ce alte concerte nu sunt atât de cool/explozive/uluitoare ca cel al Mamaiei Pop (MP)?
Cred că cea mai vină e a organizatorilor care au lăsat la voia întâmplării sau au tratat de mântuială aspecte mult, muuuult mai importante decât prestaţia:
- nu mi-a spus nimeni câte zeci/sute/miliarde de trandafiri/tuberoze/ciuboţica cucului/prispa ţigăncii a cerut artistul. Ok, poate nu a cerut sute precum mamaie (că nu se compară) dar, dacă e artist adevărat, a cerut ceva! Prosoape (mii), cabină decorată cu matase albă (sau mătasea broaştei, much better!), apă de ploaie în peturi de plastic, curse de şoareci, curse de maşini ş.a.m.d.
- nu am văzut filmări cu camera ascunsă în care să îl descopăr pe Cohen trăgând de fiare sau măcar intrând în lift;
- ce apă bea băiatu’ ăsta? Sfinţită, ne-, cât costă, e aprobată de Kaballa?
- cu cine s-a culcat în toată viaţa lui: număr (sper să fie de minim trei cifre), de ce sexe, etnii şi specii au fost partenerii. Threesome-urile sunt binevenite, foursome-urile and more sunt ovaţionate!
- nu l-a ameninţat nimeni cu moartea! Sau nu a avut decenţa să ne-o spună aşa cum ne-a frisonat Loredana a Americii;
- nepricopsitul a cântat trei ore într-un sigur costum (şi ăla fără paiete!); păi se compară, băi băiatule, cu aproape două ore în care ai reuşit să schimbi “între 12 şi 15 toalete” ? (asta în cazul în care nu zicem toalete în sensul de căcăstori)
- eşti un mare om, mare artist, mare caracter? Atunci viermii discriminatorii din .ro trebe să fie binecuvântaţi cu prezenţa ta la minim o oră întârziere faţă de ora anunţată (să aibă timp întru savurarea prăfăraiei omniprezente pe “stadion”). Eşti un newcomer de 75 de ani, poet (publicat prima oară în ‘56), scriitor, muzician (cu albume de acu’ patruj’ de ani) etc? Te simţi că nu e nimic de capul matale şi începi a lălăi fix la ora anunţată. Şi asta la fiecare concert? Păi cum să fii luat în serios, mă tată?
- cum se ştie că orice fiinţă vie arde să se zgâlţâie la şoul lu’ tanti M, participarea la el a devenit o probă de anduranţă (praf, înghesuială, privit printre copaci) … trebuie să dovedeşti că meriţi biletul pe care ţi l-ai cumpărat, că o adori pe MP. La nen’tu Cohen nici o provocare, nimic! Stai ca bleanda pe scaun şi te ridici ca un looser ce eşti la cele cinci bisuri. Başca faptul că îl doare-n cur, nu-ţi freacă ridichea că eşti mitocan cu rrrrromii, că distrugi pătura de ozon, că foloseşti ca un nesimţit pahare de sticlă/plastic/beton în locul unora de hârtie/lut/iarbă (sau să bei din palmă) în timp ce porţi haine de blană din pui de focă în janghina ta auto care nu este eco-friendly şi cu care calci copii ai străzii nealfabetizaţi şi care nu pot avea acces la apă desalinizată… Sau ceva, orice, să te simţi vinovat, să vrei să îţi schimbi viaţa de mâine… de azi chiar, când o să te întorci de la concert pe jos până în satul tău aflat la 450 de kilometri, ca să te iei de piept cu consătenii care taie pădurea (aurul verde), poluează pânza freatică şi urăsc homosexualii!
Hai că m-am enervat… Data viitoare aş vrea să văd ceva schimbări!
Ca să fie chit.