Ascultam nopţile trecute un simulacru de toc-şo’ despre suflet pe nu ştiu ce post de radio (îl ştiu da’ nu vreau să-l spun) şi mă distram de minune…aceeaşi reţetă pe care o vezi/auzi într-o grămadă de vorbărele interminabile cu fiţe de program interactiv… Practic, se poate susţine trei sferturi din tema emisiunii (indiferent care-i aia) prin formule tip.
O bună bucată de vreme se pierde cu gratulări gratuite (:D) între ascultător/spectator/privitor şi ăla/ăia de bâlbâie la microfon: ce emisiune minunată faceţi (deşi e prima dată cand o ascult), tema este extrem de actuală şi necesară, nu ştiu ce m-aş face în viaţă fără sfaturile voastre… Toate încununate de inevitabilul “ţineţi-o tot aşa”, cu variaţiuni datorate celor care ştiu cu adevarat ce vor de la viaţă: “să o ţineţi tot aşa”, “vă doresc să o ţineţi tot aşa”.
Toată lumea porneşte de la premiza că ţinutul se referă tot la emisiune…numai un creier sucit ca mine se poate gândi la varianta: “Băi, aveţi o emisiune de căcat…ca urmare vă doresc să o ţineţi/(luaţi în mână)…şi pe urmă, tot aşa!” Tot la emisiune am crede că se referă? Tot de bine ar fi? Sau, de ce nu, să zicem: “Frate, cine te-a lăsat la microfon? Emisiunea e o porcărie şi te rog, insist, să o laşi în fasole (să o ai în ciorbă)! Şi să o ţii tot aşa!”
Dar, să revenim.
Evidement, nici gazda emisiunii nu se lasă mai prejos (că doar nu e mai prost) şi serveşte şi dânsa o prelungă şi umedă limbă în urechea bezmeticului care nu are altă treaba decăt să se audă la radio: că ce ascultători de calitate avem, căcavoi nu e nimeni în FM, că vă mulţumim că ne ascultaţi pentru că voi sunteţi raţiunea existenţei noastre de realizatori şamd. Şi aşa, uşor-uşurel, s-a mai dus o emisiune…în care, desigur, o ţinem tot aşa!
Ca să nu o lungesc foarte mult, vorbăraia asta din şabloane care nu spun nimic mi-a adus aminte de emisiunile sportive. Băieţii care “ştie cu mingea” dar nu ştie cu vocabularul au senzaţia că se pot scoate onorabil legând una de alta diverse platitudini, indiferent care este întrebarea sau tema discuţiei:
- să facem totul
- tricolorii (noştri…deşi când am jucat cu Franţa sau Italia nu s-a amintit de tricolorii lor)
- acu’ că suntem şi noi la masa bogaţilor…
- să verticalizăm
- meciul are 90 de minute
- meciul începe de la 0-0 (zis şi scorul alb)
- jocul cu balonul rotund
- şi ei au (cu varianta realaxată “are”) tot două mâini şi două picioare
- nea Piţi/ nea Emi/ nea Ando/ nea Gigi
- galacticii/ rosso-nerii / gialo-blu-ii
- echipa din: groapă/ parcul cu platani/ Copou/ Trivale sau de sub Tâmpa
- 2-0 e cel mai periculos scor
- ei şi-au dorit mai mult victoria
etc…
Cum şi noi am cam frecat-o (metaforically speaking) în ultima săptămână, ţin să îi transmit lui Rareş, şi pe această cale, următoarele:
Bravo! Faci o treabă pe cinste, ţine-o tot aşa! (Oare de ce am senzaţia că ţi-am ridicat-o la fileu? )
Să nu uit: O zi bună vă doresc! (Pe ei, pe mama lor!)
