Îmi plac tare mult discuţiile în care se discută despre câte ceva. La intervale în general scurte se iveşte ocazia să spui câte un adevăr. Când doi se ceartă, al treilea câştigă. Orice început e greu. Primeşti pe loc aprobarea ălorlalţi, ba uneori şi câte un ghiont admirativ. Ce mişto sunt cugetările!
Privind pe geam poţi să spui că în Bucureşti ploaia a dat traficul rutier peste cap. Sau, dacă nu eşti chiar imbecil, poţi să remarci că, atunci când plouă, maşinile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie.
Zicea un amic din industria advertising-ului. Foarte frumos zicea. Că şi-ar dori să facă şi evenimente de închidere, nu doar inaugurale. Cu invitaţi, fursecuri, concert Direcţia 5 şi ce mai şade bine în asemenea situaţii.
Când lucrurile se împletesc atât de armonios, civilizat este să construieşti o regulă pe care s-o poată urma şi alţi doritori de lucruri împletite atât de armonios. Nu mă feresc să spun ca am deja pregătită o primă astfel de îndrumare. Am numit-o laconic Regula celor doi i şi am scris-o folosind un stil italic ca ochiul să zăbovească puţin înainte de a trece mai departe:
Îmi dau seama că motto-ul ASTA E! (din nou italic, din raţiuni similare) va fi interpretat în mod greşit de toţi cei care îl vor citi. E din cauza intonaţiei. Haide să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie şi să ni-l închipuim rostit de o voce de bas!
Este excepţională cartea N-o citi dacă eşti prost. Spun asta nu pentru că mi-a plăcut, ci ca să fie clar că am citit-o. Şi oricum n-ai cum s-o critici. Ce-ai putea să zici? Hm, am încercat s-o citesc, dar nu m-a prins.
