Ultimele comentarii:
   •••   Zice Bbcversus de „Minus cu minus dă varză”: Buna asa! Sunt sigur ca la adunare o sa le dea cu[...]    •••   Zice remus de „Să mori rănit din dragoste de somn”: ce mi se pare genial este numarul celor care au da[...]    •••   Zice Desene pentru copii de „Forex pân' la moarte!”: Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.[...]    •••   Zice wpdl porno goea de „Adevărul despre situația politică din România - revelația finlandeză”: Adevarul despre situatia politica din romania reve[...]    •••   Zice remus de „Tare ca piatra, iute ca săgeata!... prost ca noaptea”: deci... știi ce ai de făcut.[...]
12.03.2009

Traficul rutier pe o principală arteră

În care rareş glăsuieşte despre:

Ieri seară am fost martorul ochelar al unei tamponări în lanţ. Param – pam – pam (lanţul era format din 3 maşini). De la cele 3 volane, deschizând cele 3 uşi ale şoferului, au coborât 3 domnişoare-doamne blonde. Calme, uşor încurcate şi probabil vopsite. Ce concluzie tragem noi de aici? Că neatenţia la volan se plăteşte.

12.03.2009

Cutezătorii

În care rareş bolboroseşte că:

Remus, care a cultivat şi a dus pe noi culmi deviza “sunt un tîmpit” (după o vreme cu â, dar nu “sânt un tîmpit”, cum s-ar crede), are dubii că ar exista cineva care a priceput la ce m-am referit aici, în partea cu ăia care au găsit ultimaemisiune prin diverse căutări. După introducerea asta în care l-am măscărit, ar putea urma chiar şi explicaţia. Ceea ce nu se va întâmpla.

Între timp, ne îmbogăţim cu noi şi noi cititori din zona onirică. Ce înseamnă când visezi o pisică gestantă se întreabă cineva, a cărui sete de cunoaştere a atins paroxismul. Rezistând tentaţiei de a da un răspuns superficial, ar fi cazul să primim mai multe informaţii. Este oarecum clar ca ne aflăm în situaţia unei pisici singulare. Din nou, poate să apară fuga de responsabilitate: în definitiv e doar o pisică, s-a întâmplat doar o dată (decât o pisică, respectiv decât o dată, pentru iubitorii de limbă). Dar despre ce pisică vorbim? Altfel spus, este “o” folosit ca articol nehotărât sau ca numeral cardinal? O pisică oarecare? O pisică europeană, aşa numita pisică comună, care apare în literatura de specialitate şi ca Europeana cu păr scurt? Sunt pisici şi pisici, cu calităţi şi defecte, de aici trebuie pornit. În plus, fiind gestantă, nu poţi omite prezenţa subînţeleasă a motanului. A motanului care a dat la pisică, să fie foarte clar. Pentru că devine greu de urmărit, propun să notăm pisica cu X. Avem aşadar o pisică necunoscută (X), bântuind cu burta la gură (poziţie facilă pentru familia Felidae) prin visul omului. Pisica vrea să cuibărească. Dacă i se va permite, va da naştere unei cantităţi de pisoi (Y). Pentru Y=6, pisoii reprezintă numerele pe care trebuie să le joci la loto, deşi se ştie că loteria este falsificată şi o forţă ocultă (F) conduce destinul planetar. Pentru alte valori ale lui Y, ai belit-o nasol.

Revenind la titlu şi la sex uman, remarc cu interes o altă căutare care a permis descoperirea pietrei filosofale în care se transformă ultimaemisiune. Mă refer la îndrăgitul concept futai cu mătuşa (sau cu mătuşă). Cum se abordează treaba, acum, în secolul vitezei? Este o simplă interogaţie de tipul “mătuşă, te fuţi?” aducătoare de succes? Practic, cum ajunge unchiu’ la mătuşă? Şi care sunt posibilităţile ulterioare de dezvoltare? O labă reciprocă cu cuscru’?

N-aş exclude varianta ca, de fapt, cel care este la originea căutării să încerce să afle din experienţa colectivă cum poţi scăpa de futaiul cu mătuşa. Că tot i s-a sculat imunitatea.

10.03.2009

Opera carmendebizé

În care remus o ţine tot aşa:

Poate vă grăbiţi:
Lui (cadru militar) i se pune pata pe ea (cetăţeancă de etnie rromă). Ea îl face din vorbe şi fug în munţi. În scurtă vreme se plictiseşte (sau tânjeşte la statut social şi siguranţă financiară) şi o taie cu altul (mai bazat, măcelar de tauri). El simte că a fost fraierit, că a spus degeaba adio hainei militare, drept pentru care îi cam vine de hac. În sensul că o omoară.

Poate nu:
Duminică am fost la operă. Nu că aş fi vreun obişnuit al locului. Aşa că poate mi s-a părut că orchestra a sunat bine şi scenografia era interesantă… Dar sigur, siguuur nu mi s-a părut despre următoarele:

Actul întâi
Ta-daaaam! Începe uvertura. Frumos subliniată de un domn elegant care ridică rândul în picioare ca să ajungă la locul lui, în timp ce mai clarifică nişte chestii la telefonul mobil. Se cunoaşte că avem de-a face cu un iubitor al artelor – omul vorbeşte în şoaptă.

Nu trec nici două minute şi problemele sunt clarificate aşa încât ne îndreptăm atenţia din nou spre scenă… unde apare o haită de domni şi doamne (corul, după cum realizăm ulterior) costumaţi în ţigani, ţigănci şi soldaţi. În majoritatea cazurilor domnii au curu’ mai mare decât cel al doamnelor şi de asemenea mult mai mare decât proprii umeri. De asemenea, dânşii posedă nişte chelii sinistre iar cei deghizaţi în soldaţi umblă uşor cocoşaţi, cum şade bine unui militar. Ei ar fi meritat nişte meşe la chelii. La ele nu mă pot hotărî: să le prefer pe cele care poartă nişte evidente peruci, parcă ciordite din Lord of the Rings, sau pe cele care nu şi ca urmare expun nişte elegante mături capilare arse şi cu un aer de nespălat. Excepţia o reprezintă una care îl are îngrijit, poate un pic prea îngrijit… e totuşi un pic ciudat să vezi în epoca respectivă o ţigancă vopsită şuviţe; probabil regizorul face o trimitere la perioada actuală…

Remarc cu bucurie că regizorul a lăsat ceva libertate figuranţilor: sare în ochi un domn (personificând un ţigan) care care a decis să asorteze la pantalonii albi transparenţi o superbă şi virilă pereche chiloţi negri (bărbăteşti). După  eleganţa rafinată a combinaţiei aş băga mâna-n foc că avem de-a face cu cineva care pictează în timpul liber sau se ocupă de decoraţiuni interioare. Mi-e uşor ciudă, nu am mai văzut chiloţi tetra negri bărbăteşti de pe vremea dictatorului; probabil că domnul e şi anticar… sau măcar numismat. O altă probă de personaj secundar întruchipat cu personalitate este ofiţerul care îşi poartă chipiul peste sprâncene, sprijinit flasc de urechi.

O figură aparte o face un personaj de maxim un metru jumate, cocoşat şi dumnealui, având în dotare un anteriu ţigănesc cu mânecile mult mai lungi decăt mîinile. Are un aer de o tristeţe ce contrastează puternic cu veselia celor din jur, mic şi umil, legat la cap cu o bandană lucioasă, reşapată parcă dintr-o perdea ciordită din personalul de Ciulniţa. Pare uşor deznădăjduit să constate ce i se întâmplă, cei din jurul meu opinează că a picat la rolul de pirat din cauza înălţimii şi a fost redistribuit ca ţigan… de aceea va fi amintit în continuare ca expiratul (evident, în sensul de fost pirat).

În haitele care cântă (frumos, altfel) se intromisionează Carmen, o tânără tupeistă care pare să aibă în loc de pălărie un soi de cuib de pasăre, negru ca smoala. Nu înţeleg, probabil că aşa era obiceiul pe vremea aia…unele purtau pălării cu fructe altele cu cuiburi, coteţe de găini, minihidrocentrale sau mai stiu eu ce.

Ca să se încingă treaba apare şi numitul Jose, îndrăgostit de Carmen deşi, aprig ca un militar ce e, nu vrea să o recunoască. Nu mă prind dacă e singur sau interpretează mai multe roluri pentru că ceilalţi i se adresează numindu-l când Jose (cum se aude), când Hoze (în spaniolă cum ar veni), când pur şi simplu Gioze. Am impresia că e o glumă de-a lor, nu mă bag.

Nu îmi pot desprinde ochii de la cuibul Carmnecitei aşa că scap firul lălăielii, îmi mai amintesc doar că mai apare şi Escamillo (o-oo), un “aventurier fermecător, un tânăr visător” (Angela Similea) dar pe care este evident că nu poţi pune nici o bază, în ciuda portului iscusit ales, punctat de o bască ce ar vrea să fie o pălărie de picador dar nu reuşeşte să arate decât cel mult a  căciulă ruseasca de blană ale cărei urechi au fost strânse cu şireturi. Zice şi el vreo două în timp ce, pe fundal, chelioşii mascaţi în soldaţi şi grasele deghizate în ţigănci nurlii se hârjonesc (conform concepţiei regizorale) fără ruşine… abia acum înţelegem: ei sunt tineri şi imberbi soldăţei iar ele nişte copiliţe aţâţătoare… cum mi-o fi scăpat? Stomacul mi se strânge dar observ că ele îi drăgălesc fix pe lângă (”muah, muah, pupă mama pe el de băiat frumos”), având mare grijă să nu îi atingă, în eventualitatea că soţul legitim pândeşte arţăgos prin vreo lojă.

În pauză schimbăm impresii. Mi se explică că sunt în eroare: ceea ce am crezut a fi un cuib de pasăre e chiar podoaba capilară a personajului. Sper din toată inima să fie o perucă.

Actul al doilea
Observăm cu tristeţe că domnul cu telefonul a dat bir cu fugiţii; probabil şi-a dat seama că citise cartea.

Acţiunea se desfăşoară într-un han compus din trei mese. Carmen sare pe una dintre ele şi începe să ne explice că a fost arestată pe nedrept (s-a încăierat cu alta în primul act) şi că îl iubeşte peste poate pe el, brigadirul Jose/Hoze/Giose. Năucit probabil de săritul de la una la alta, Jose consimte că e şi el fleaşcă dupe dânsa dar nu se face, mă-nţelegi, să trădeze haina militară, simpatia concetăţenilor şi încrederea bătrânei dar agasantei sale mame care i-o hărăzise pe alta. Ezită ce ezită dar se strâng toţi ţiganii şi încep că hai moşule, o să fie tare în gaşcă cu noi, că hai în munţi să ne facem contrabandişti, nu fi fraier. El e fraier aşa că se lasă convins.

Un cuvânt hotărâtor în această decizie pare să îl aibă singurul rrom îmbrăcat într-un fel de geacă de piele, pantaloni trei sferturi din acelaşi material şi nişte ciocate. Bermudele de piele sunt trase artistic peste nişte pantaloni obişnuiţi rezultând o apariţie plină de farmec, ceva între biker feudal şi un Superman de provincie, îmbrăcat din alocaţia copiilor. E secondat de altul, îmbrăcat într-o bluză zdrenţăroasă şi murdară dar şi cu o pereche de pantaloni de costum, cu dungă impecabilă, plus pantofi eleganţi de piele şi ciorapi negri, aparent noi. Nu insist, dar aş fi destul de sigur că semănau cu ăia implicaţi în scandalul de la mall-ul din Militari.

Apar şi soldaţii, motiv ca, în timp ce rockerul cântă în prim plan, pe fundal să reînceapă frenetic coţăiala între chelioşii graşi şi focile cu perucă.

Deci Jose se lasă fraierit şi o face scăpată pe tanti cu cuibul ceea ce să do not try this at home. De bucurie, vreo trei din cele mai trupeşe ţigănci încep o zdupăială icnită pe masa din faţa scenei, în uimirea respectuoasă a sălii şi panica evidentă a dirijorului din fosă. Masa rezistă! Pauză, toată lumea răsuflă uşurată!

Actul trei
Ţiganii, oamenii de onoare au tăiat-o în munţi după cum promiseseră şi s-au făcut contrabandişti. Aparent, ocupaţia pare să merite efortul deoarece majoritatea poartă peste zdrenţele din primul act nişte impecabile pardesie cu aspect londonez. Pare un fel de uniformă a contrabandiştilor din acele vremuri. Din nou, tratat cu răutate, expiratul cu mâneci lungi e văduvit de loden şi poartă un soi de bluză de trening… evident cu mânecile muuult mai lungi decât mâinile… Aş vrea să cunosc povestea acestui om…

Şi ele sunt înfofolite cu nişte pături (e frig noaptea în munţi) dar mult mai divers şi odihnesc răsturnate pe nişte saci aruncaţi prin poieniţă. Din sală, gândul mă poartă către documentarele National Geographic… întinsele banchize de gheaţă, populate cu lei de mare şi foci gestante…

În faţă, Jose se încălzeşte la un braţ de vreascuri, având în mijloc un led ce pâlpâie intermitent (pe bune!). Liniştea nu durează mult pentru că apare aventurierul de Escamillo (o-oo) care are chef de scandal, pofteşte la Carmen. Fire alunecoasă şi ea pare să îi dea nas. Urât! Ca urmare, ex-militarul şi toreadorul se încing la duel, bun prilej ca Jose să ne dea o probă de eleganţă ofiţerească: nu lasă nici mort pardesiul frumos împăturit pe mâna stângă în timp ce cu dreapta se cotonogeşte cu măgarul de Escamillo. Profitând de agitaţie, unii cetăţeni de etnie rromă îşi aduc aminte că aveau o treabă urgentă şi o şterg tiptil cu sacii din poieniţă. Lupta se termină nedecis dar matracuca decide că s-a plictisit de fragilul confort oferit de militarul aflat acum în rezervă şi vrea o tură cu toreadorul. Ledul din vreasc pâlpâie deznădăjduit… Pauză! Ocazie cu care constatăm că spectacolele operă plac şi celor care ies de la pişu fără să se spele pe mâini dar cu freza retuşată.

Actul al ultimulea (patru, mă)

Toată lumea s-a întors în oraş şi aşteaptă cu nerăbdare apropiata coridă, cocoţaţi într-o tribună. Tribuna pare să reziste deşi focile sunt din nou în formă şi zdupăie încolo şi încoace. Cea mai trupeşă dintre ele decide că îi place viaţa şi rămâne lângă tribună, admirând restul turmei de jos. Bomboana pe colivă e pusă de un dans tradiţional executat pasional de o pereche nouă: ea – un boboc de fată (maxim 45 de ani); el – înalt, gelat, legat peste gel cu o panglică lucioasă roşie (Marian Nistor, gen) ce-i atârnă până la genunchi, totul încununat de o tunsoare numită de păr-stilişti “tip garoafă” (stil consacrat de Ionuţ Lupescu): scurt sus, scurt în părţi, laţe la spate. Din când în când, dansul e punctat cu izbituri în podea, ca la geamparale. Divin dans, divină pereche!

Apare cuplul adulterin, ce se vădeşte a fi fost îndelung aşteptat de gaşca gălăgioasă pentru că imediat încep să arunce cu flori în ei. Cea mai simpatică este o tanti care din aruncare agaţă peredeluţa tradiţională pe care o purta peste perucă. Reuşeşte să o salveze dar schimbă stilul aruncării, le dă de jos, cu mult mai multe şanse să le scoată ochii în caz că i-ar nimeri. Noroc că e mai preocupată să-şi ţină mileul pe cap.

Iritat de bătaia cu flori, Escamillo decide să-i arate proaspetei cuceriri cine e şeful. Cu alte cuvinte, să hăituiască un taur nevinovat. Mă rog, chestie de gust… Fiind o fire duplicitară, Carmen îi dă ţeapă şi nu asistă la spectacol chestie care îi pricinuieşte o antrenantă dar funebră ultimă întâlnire cu Jose care o ardea aiurea prin preajma arenei. El, nervos, îi reproşează diverse: moartea mă-sii, ratarea unei promiţătoare cariere militare, anturajul nepotrivit în care îl implicase… Ea, tare în gură, spune că nu o interesează, că e o fire liberă… în general lucruri greşite pentru o epocă în care era profund neglijat rolul femeii în societate şi dreptul la opinie.

Aşa încât Jose o omoară… în uralele sălii care înţelege că, în sfârşit, s-a terminat! După vreo zece secunde ea se ridică pentru a primi cum se cuvine aplauzele. Firile mai slabe se sperie crezând că aşa e libretul (ea învie şi o luăm de la capăt), se lasă pradă emoţiei şi încep să o ia la ţintă cu câteva buchete de flori. Unii mai cârcotaşi încep să urle. Cică “braaavo!” dar mie mi s-a părut mai degrabă ca era ceva gen “mamaaaa!” Confuzia se lămureşte dar, pentru siguranţă, dă buzna pe scenă şi restul  distribuţiei. Aş zice că erau chiar mai mulţi, aş băga mâna în foc că pe vreo doi dintre ei nu i-am văzut înainte, s-au băgat doar la aplauze şi poza de final.

Urmează goana şi bătaia de la garderobă… Pe care cei inspiraţi au evitat-o stând toate cele patru acte (trei ore juma’) cu haine, rucsaci, răcoritoare în braţe.

O ultimă notă bună pentru cei la fel de inspiraţi care au reuşit să îşi parcheze maşinile chiar în buza treptelor Operei. Revin cu foto!

O seară de neuitat!

06.03.2009

Trebui de scris

În care rareş spune despre nişte chestii:

Văd că, dacă nu scriem, nu aveţi decenţa de a citi. Da, textele mai vechi. Ale mele sunt cele mai mişto şi se recunosc uşor după fundalul galben al titlului. Ulterior, în semn de mulţumire, puteţi adresa câteva cuvinte bine alese:

cichy

Cum şi-a obţinut Cichy statusul? Să fie tricoul mulat pe sfârcurile păroase? Nu. Nu aceasta este cheia. Totul stă în atitudine. În acel je ne sais quoi cu care Cichy – sburător parşiv – jonglează. Autoarea anonimă a simţit nevoia să sublinieze fiecare cuvânt din declaraţia de echivalenţă dintre CICHY şi UN SEXY. Nu este un impuls de moment. E o sentinţă, adresată direct Cichyului: Eşti un sexy. Probabil că nu sunt prima care-ţi spune asta. Sunt conştientă că nu te voi putea păstra lângă mine, dar mă bucur că te cunosc.

sexapil

În semn de protest faţă de infamii care au ajuns la ultimaemisiune căutând ce înseamnă când visezi autobuz, ce înseamnă când visezi tramvai şi ce înseamnă când visezi caca (nu căcat, caca de-ăla ingenuu), mă duc să visez erotic. Dacă-mi iese, o să încerc să-l scot din foame şi pe ăla care a căutat poze erotice excitante, sătul de maldărul de poze erotice împrăştiate pe net fără garanţia că vor zbârli penele indianului.

03.03.2009

Centenaru’-n patru ani jumate, cifră rotundă

În care remus admonestează nurca:

Bine că eşti tu deştept!… O să te-audă colegii mei… care n-o să înţeleagă nimic…

De asta îţi arde ţie? Acuma când mai e un pic (practic, un foarte mic pic) până când se împlineşte o chestie rotundă de la cutremurul din ‘77?! Extrem de rotundă. Că altfel nu-mi explic de ce de vreo săptămână au început toate tv-urile să ne binedispună cu imagini de bloculeţe prabuşindu-se în timp ce toarşu’ ţopăie bâlbâind vesel printre ruine…

Da, mă, cred cu tărie că sunt un fructomaniac, că fac faţă distracţiei, că imi rezistă coafura…

Aşa încât, fructomaniac până la moarte (şi dincolo de ea), propun să ne veselim până plesneşte pipota în noi, să nu uităm nimic din ce ar putea să ne ţină veselia la cote maxime şi, de ce nu, codrul aproape.
 
Pentru început să apelăm la specialişti. Să invităm în studio pe şeful aeroportului Băneasa şi pe Cozmin Guşă (ăla de a ieşit primar şi preşedinte), pe arhitecţii lu’ Ceauşescu şi slujnicele lu’ coana Leana ca să ne explice ei doct si fonfăit cum stătea treaba. Că noi o ardeam ca nesimţiţii la cozi, nu ne mai sătura bunul D-zeu!

După care, cum stă bine la zile mari şi la catastrofe să ne năpustim în stradă, atacând fără milă şi fără remuşcare orice trecător prins răzleţit de turmă sau prea olog ca să se scape cu fuga:
- Bună ziua! Peste două zile se împlinesc 32 de ani de la cutremurul cel mare! Cum vă  simţiţi? (sau, ca variaţie: Ce părere aveţi?)

(Paranteză: aştept ziua în care reporterul frenetic – aflat la locul crimei  - să fie vizitat de muză şi să întrebe ultima variantă rămasă nerostită: Bună ziua! Aţi fost asasinat, ce părere aveţi?)

Nu contează pentru realizator că oricare ar fi întrebarea răspunsurile pendulează între “nu sunt de acord” şi “să ne mărească pensia”. Nu contează că nu mă uit la televizor ca să văd ce crede unul la fel de idiot ca mine şi nici că arhitecta lu’ Ceaşcă nu e vreun specialist. Nici în cutremure şi nici în arhitectură!

Ca urmare, când vine vorba de cutremur, după ce că aniversăm aiurea, mai şi avem toate şansele ca în studio să uguie Hâncu cu ligheanul lui antiseismic, vrăjitoarea Salmonella sau, în cel mai bun caz, Mirel Rădoi.

Să revenim. Timpul curge inexorabil (şi trece ca tâmpitu’, cum spunea un frumos cântec) şi cu fiecare secundă ratăm ceva de aniversat. Am pomenit de frumoasa aniversare “4 martie ‘77 – 32 de ani de când mamaie a fugit cu liftul pe scări”. Ce ar mai fi? Ce ne-ar mai putea înveseli aşa straşnic (ce-mi place cuvânul! straşnic, straşnic…) încât să aniversăm cu inima plină?

Pentru că-s inginer şi nimic din ce e listă nu mi-e străin, luaţi şi aniversaţi:
- 196 de ani de la ciuma lu’ Caragea
- 39 de primăveri de la inundaţia din… (surpriiiizăăăă) 1970
- 19 ani, 2 luni şi o săptămână de când i-au ciuruit nurca de pe scăfârlie lu dictatoru’
- şapte ani şi două semestre de când turnurile gemene au fost transformate în ruinele gemene
…şi aşa mai departe… cifră rotundă, motiv de aducere aminte şi veselire îndârjită. Plus sobor de preoţi, că doară nu suntem vreun neam de necredincioşi.

Evident, putem continua cu evenimente care nu strălucesc prin rotunjimea aniversării ca cele de mai sus dar compensează cu vârf (uneori şi îndesat) prin relevanţă:
-  cinşpe ani de la şpagatul lu’ Bruzli de Berceni (M. Badea pentru intimi)
- un deceniu de când nea Nelu s-a operat de aluniţă
- 8 ani fără neşte luni de când mi-a mijit chelia

Las lista deschisă.
 
Să trecem totul în revistă şi să ne ştergem cu revista la cur!

 « 1 2 3 ... 36 37 38 39 40 41 42 43 44 »