Stimaţi ascultători, dragi pacienţi, iubiţi ingineri,
Am o veste bună (caaaaado’!). Nirvana e la doi paşi distanţă, fericirea a devenit palpabilă, mai că poţi “s-o pipăi şi să urli: este“, vorba lu’ nen’tu Arghezi: mâine se joacă iar Dinamo-Steaua! Da, punctul G există şi va fi stimulat pe seară (în direct la Digisport) în bulevardul Ştefan cel Mare, pe stadionul cunoscut îndeobşte sub idilicul apelativ de “Groapă”. Cu alte cuvinte, vă invit în Groapă să vă bucuraţi de viaţă. Sau de câinele tău (roşu pân’ la moarte) după cum ne îndemna reclama la Pedigree.
Avem o singură problemă: cine nu e dinamovist (‘au, ‘au, ‘auuuu… câine pân’ la moarte!) sau e femeie nu pupă belet. Nu se spune nimic de negri, homosexuali, bugetari sau alte categorii blamabile dar, cu puţină bunăvoinţă, cred că se pot îndesa în cele două enunţate iniţial. Regula e simplă: la casa de bilete stă o haită de câini (roşii pînă la moarte, fireşte) care te verifică. Ştii istoria clubului – mergi la casă. Nu cunoşti ce chiloţi purta Tilihoi în ‘66 – mergi la mă-ta de stelist / rapidist / poli timişorean / a c milanez / unirea urzicenez infect!
Şi găsesc abordarea corectă. Mi se pare nesimţire să vrei să vezi un meci fără să visezi totul despre măcar una dintre echipe. Ce altă treabă ai de nu poţi să te apuci şi tu de ceva serios? Fotbalul? Mai ales cel autohton?…
Eu nu aş opri lucrurile aici. Să terminăm odată cu superficialitatea asta care ne-a pierdut vreme de secole. Vrei la meci – trebuie să ştii ce cârnaţi îi plăceau lui Ozon, ce flegme trăgea Cămătaru. Vrei să iei un taxi? Foarte bine, înainte să îţi deblocheze uşile îi spui matale şoferului cam cum stă treaba cu delcoul. (Nu depoul, nesimţitule, delcoul… ia-o pe jos!) Doreşti prăjitură – reciţi la cofetăreasă trei reţete de preparat savarina (nu mai râdeţi ca proastele!), vrei cumva plombă la măsea – scrii de o sută de ori pe tablă “sternocleidomastoidian”. Beşniţe nerecunoscătoare şi lipsite de profunzime!
Ştiu, v-am pus pe gânduri… E trist să nu dai sens propriei existenţe, să nu ştii până la vărsta asta pe ce parte a jucat Majearu deşi nu eşti femeie. Ca să poţi supravieţui acestei deziluzii, ca să nu te ronţăie depresia ca pe sticks există o singură soluţie: tonuri de apel care te fac fericit!
Nu ne mai rămâne decât concluzia oarecum logică: dacă nu eşti dinamovist singura şansă de a mai inspira respect e să ai ţâţele mari. Pân’ la moarte, desigur!
